Convenția Europeană pentru Drepturile Omului ( în continuare ,,Convenția”) a fost adoptată în 1950 în cadrul Consiliului Europei și a intrat în vigoare în septembrie 1953. Convenția a reprezentat o declarație simbolică a crezului statelor din vest si un mijloc care ar putea preveni unele state de revenirea comunismului.
A fost, de asemenea, o reacție la evenimentele la care Europa a fost martoră în timpul celui de-al doilea război mondial. Convenția stabilește o serie de drepturi și libertăți civile și politice, garantând respectarea acestora de către statele care au ratificat-o.
România a ratificat Convenția și Protocoalele adiționale la aceasta prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994. Astfel, Convenția și protocoalele aceteia au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, instanțele naționale fiind obligate să aplice imediat prevederile Convenției și a protocoalelor sale, iar hotărârile judecătorești naționale să poată fi supuse controlui prevăzut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Scopul Convenției este, prin urmare, de a proteja drepturile omului. Unul dintre aceste drepturi este dreptul la un proces echitabil, un drept universal, protejat nu doar de Convenție dar și prin Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, Convenția Internațională cu privire la drepturile civile și politice din 1966, Convenția Americană asupra drepturilor omului din 1978, Carta Africană a drepturilor omului și popoarelor, dar și în instrumente de drept umanitare, precum Conveția de la Geneva.
Dreptul la un proces echitabil este garantat în articolul 6 din Convenție, astfel: ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăţia sa n-a fost în mod legal stabilită.”
Astfel, potrivit art. 6 din Convenție, criteriile pentru ca un proces să fie considerat echitabil sunt: dezbaterile să fie publice iar cauza să fie examinată într-un termen rezonabil. Pe lângă aceste criterii, din jurisprudența Curții reies și o serie de principii fundamentale pentru un proces echitabil, și anume principiul egalității armelor, principiul contradictorialității, dreptul unui acuzat de a păstra tăcerea și de a nu contribui la propria acuzare și motivarea clară și temeinică a hotărârilor judecătorești.
Principiul egalității armelor – element fundamental al dreptului la un proces echitabil
De mai bine de 50 de ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( în continuare CEDO) a creat o cazuistică impresionantă, fiind o sursă de inspirație nu doar pentru statele semnatare ale Convenției dar și pentru statele care nu se află sub juridicția sa.
În cazuistica CEDO, principiul egalității armelor este considerat un element fundamental al dreptului la un proces echitabil.
Principiul egalității armelor presupune ca fiecare parte să-i fie acordată posibilitatea de a-și prezenta cauza în așa manieră încât să nu fie pusă într-un dezavantaj major față de partea opusă. Acest lucru implică ca autoritățile
acuzatoare să prezinte toate materialele pe care le dețin, fie că sunt pro sau contra acuzării ( cauza Jasper împotriva Marii Britanii).
Scopul articolului 6 din CEDO reprezintă ,,asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil pentru orice justițiabil”.
Astfel, art.6 pct.1 al Convenţiei presupune ca pentru ca un proces sa fie echitabil este nevoie sa fie respectate doua principii fundamentale, si anume, principiul contradictorialitătii si principiul dreptului la aparare, acestea două asigurând egalitatea armelor în cadrul procesului.
Un semn distinctiv al jurisprudenței CEDO cu privire la articolul 6 este acela că un proces este examinat în asamblu din punct de vedere al corectitudinii. Acest lucru permite ca unele drepturi ale apărarii să fie echilibrate în pofida altor drepturi și interese, cu condiția ca procesul în ansamblu să fie considerat corect pentru cel acuzat. Un exemplu în acest sens îl reprezintă dreptul acuzatului de a fi prezent la audierea martorilor.
Toate dovezile trebuie să fie prezentate într-o audiere publică și în prezența celui acuzat, cu pobilitatea unei dezbateri contradictorii. Cu toate acestea, Curtea a fost de acord cu mărturiile scrise ale victimelor sau martorilor în situația în care acestea erau mult prea vulnerabile pentru a fi supuse unei examinări încrucișate într-o ședință publică sau dacă era imposibil ca martorul să fie prezent.
Mai mult, Curtea a fost de acord ca în unele situații excepționale mărturiile scrise să fie acceptate chiar dacă identitatea martorului este pastrată secretă și martorul nu poate fi confruntat cu apararea. Astfel, Curtea a încercat să apere atât drepturile martorului cât și drepturile apărării. Cu toate acestea, Curtea a precizat că niciun proces nu poate fi considerat corect, dacă decizia a fost luată doar în baza unei astfel de mărturii la care apărarea nu a putut să participe în mod direct.
Curtea a constatat încălcarea principiului contradictorialității în cauza Dima împotriva României, întrucât Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat pe baza unei expertize contabile la efectuarea căreia reclamantul nu fusese citat. În cauza Cottin împotriva Belgiei din 2 iunie 2005, reclamantul s-a plâns cu privire la echitatea procedurii penale în cadrul unui proces în care era inculpat pentru vătămare corporală, având în vedere că expertiza medicală realizată pentru a stabili întinderea prejudiciului suferit de victimă nu a respectat principiul contradictorialităţii, el neputând participa la efectuarea expertizei.
Curtea a reţinut că, deşi reclamantul a avut posibilitatea de a formula în faţa instanţei observaţii faţă de concluziile raportului de expertiză, nu este evident că acesta avut o posibilitate reală de a le comenta în mod eficient. Astfel, ca urmare a faptului că nu a putut lua parte la realizarea expertizei, reclamantul nu a avut posibilitatea de a supune unui contra-interogatoriu, personal sau prin intermediul avocatului sau al unui consilier medical, persoanele interogate de expert, de a formula observaţii cu privire la piesele examinate de expert sau de a-i solicita acestuia să procedeze la investigaţii suplimentare.
Prin urmare, reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a formula comentarii cu privire la un element de probă esenţial, Curtea constatând că articolul 6 (1) din Convenţie a fost încălcat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat și în cauza Grozescu împotriva României, constatând încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, datorită nerespectării principiului contradictorialității în cadrul procedurii judiciare interne.
În fapt, reclamantul a aratat că, în cadrul procedurii judiciare interne, după ce cauza a ramas în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului, instanța de judecată, în absența sa, a permis depunerea, la dosarul cauzei, a chitanței doveditoare a plății taxei de timbru de către recurentă și a acordat cuvântul acesteia asupra temeiniciei căii de atac.
În cauza Moiseyev împotriva Rusiei Curtea a reținut existența lipsei egalității de arme, întrucât procurorul avea control absolut asupra accesului deținutului la avocatul săr, și mai mult, fiecare vizită a avocatului avea nevoie de permisiunea procurorului iar toate documentele dintre avocat și deținut erau trecute pe sub filtrul procurorului. De asemenea, Curtea a reținut că faptul că procurorul nu i-a acordat deținutului acces la toate probele din dosar sau refuzul de a admite martori ai apărării reprezintă o încălcare a egalității armelor, fiind încălcat, printre altele, principiul contradictorialității.
Pe de altă parte, în cauza Dirioz împotriva Turciei, locul privilegiat al procurorului în sala de judecată nu a încălcat principiul egalității armelor, potrivit Curții.
În cauza Komanicky împotriva Slovaciei, Curtea a reținut ca încălcare a egalității de arme situația în care doar o parte participă la audiere în lipsa celeilalte. Totodată, în cauza Wierzbicki împotriva Poloniei, Curtea a statuat că părțile trebuie să fie tratate în mod egal atunci când există propuneri de martori.
În alte cazuri, Curtea a reținut că a fost încălcat principiul egalității de arme și atunci când părțile nu au avut acces egal la studierea probelor din dosar ( cauza Uzukauskas împotriva Lituaniei), expertul nu a fost neutru ( Hentrich împotriva Franței), sau termenul de sesizare al instanței a fost diferit pentru părți, fiind astfel făcute anumite favoruri nepermise statului sau altei părți din proces ( Stankiewick împotriva Poloniei).
Curtea a mai reținut încălcarea principiului egalității armelor în cazurile în care statul a modificat legislația cu efect retroactiv, cu intenția de a influența rezultatul unui proces cizil în desfășurare ( Rafinăriile Stran Greek împotriva Greciei). Speța se referă la anularea printr-un act legislativ a unei sentinţe arbitrale constatând existenţa unei datorii a statului.
Curtea a constatat că intervenţia legislatorului în speţă a avut loc într-un moment în care procedura judiciară la care statul era parte se afla pe rol. Or, principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei în scopul de a influenţa deznodământul judiciar al unui litigiu.
Intervenind decisiv pentru orientarea în favoarea sa a soluţionării iminente a procedurii la care era parte, statul a adus atingere drepturilor petiţionarilor, garantate de art. 6.1.
Dreptul la un proces echitabil din perspectiva independenței și imparțialității instanțelor
Pe lângă principiul egalității armelor, un alt element esențial pentru un proces echitabil îl reprezintă independența și imparțialitatea instanțelor, și chiar impresia unei justiții independente și imparțiale în ochii opiniei publice.
Instanțele trebuie să judece și să delibereze în așa manieră încât cel acuzat și comunitatea în ansamblu să aibă încredere în judecata lor. Aceasta trebuie să fie misiunea instanțelor naționale și internaționale.
Dacă independența instanțelor presupune că sistemul instantelor prin care se realizează actul de justiție nu este subordonat puterii executive sau legislative, imparțialitatea presupune garanția în ochii opiniei publice că actul de justiție este neviciat.
Garanțiile enunțate în articolul 6.1. CEDO includ și obligația instanțelor de a motiva temeinic hotărârile lor ( cauza H împotriva Belgiei), într-o astfel de situație Curtea statuând că o hotărâre motivată temeinic demonstrează părților că speța lor a fost în mod corect analizată.
Un exemplu elocvent în ceea ce privește independența unei ,,instanțe”/tribunal este cauza Sramek împotriva Austriei. Curtea a cercetat dacă este vorba de un tribunal „independent şi imparţial, constatând că au fost încălcate exigențele art. 6.1. CEDO. Astfel, Curtea a precizat că ,,legea din Tyrol răspunde exigenţelor art. 6.1 în ceea ce priveşte durata mandatului membrilor autorităţii regionale (trei ani) şi posibilitatea, limitată, de a-i revoca. Procedura îmbracă un caracter contradictoriu.
Membrii, cu excepţia unui magistrat, sunt numiţi de către guvernul Landului, însă desemnaţi să funcţioneze cu titlu individual, iar legea interzice autorităţilor publice să le dea instrucţiuni, în ceea ce priveşte prezenţa celor trei funcţionari ai biroului guvernului Landului, ea este în principiu compatibilă cu Convenţia. Totuşi, unul dintre aceştia, raportorul, care ocupă un post cheie, avea ca superior ierarhic pe controlorul tranzacţiilor imobiliare care a sesizat autoritatea regională şi reprezenta guvernul Landului în faţa acesteia.
Fără îndoială el nu putea primi instrucţiuni din partea controlorului, pe care să le urmeze în examinarea cazurilor, dar Curtea nu ar putea să se limiteze la aprecierea consecinţelor pe care subordonarea raportorului faţă de controlor le-a putut avea în fapt: aparenţele pot căpăta şi ele importanţă. Din moment ce într-un tribunal se află o persoană care este subordonată ca funcţie şi sarcini faţă de una din părţi, justiţiabilii pot să se îndoiască în mod legitim de independenţa acestei persoane. O asemenea situaţie pune grav în cauză încrederea pe care jurisdicţia trebuie să o inspire într-o societate democratică”.
O abordarea asemănătoare o găsim în cauza Absandaze împotriva Georgiei, unde Curtea a precizat faptul că deși ,,judecătorii Curții Supreme sunt aleși de Parlament la propunerea șefului statului, nu se poate presupune că judecătorii să primească indicații de la acesta în activitatea lor judiciară”.
În cauza Sacilor-Lormines împotriva Franței, Curtea a retinut că ,, simpla nominalizare a judecătorilor de către un membru al executivului sau de către Parlament, nu creeaze o relație de dependență, cu condiția ca, odata ce sunt numiți ei să nu aibă parte de nicio presiune sau instrucțiuni în exercitarea atribuțiilor lor”.
De asemenea, în cauza Filippini împotriva San Marino, Curtea a precizat că deși unele simpatii politice pot juca un rol în procesul de nominalizare, este totusi un criteriu insuficient pentru a ridica dubii cu privire la independența și imparțialitatea judecătorilor.
Pe de altă parte, în cauza Salov împotriva Ucrainei, Curtea a reținut că a fost încălcat art. 6.1 din Convenție, considerând că nu erau garanții suficiente împotriva presiunii exterioare a judecătorilor. Curtea a reținut că erau multe lacune atât de ordin legislativ dar și financiar, în lipsa cărora exista posibilitatea unor presiuni care să influențeze atât numirea judecătorilor, dar și în privința inițierii procedurilor disciplinare sau al impactului asupra evoluției profesionale a acestora.
În cauza Pescador Valero împotriva Spaniei, aplicantul a pretins că unul ddintre judecătorii Curții Supreme a fost imparțial, datorită faptului că este profesor asociat la Universitatea care este parte în proces. Guvernul s-a opus acestui argument întrucât aplicantul a adus în discuție acest fapt la doi ani de la începerea procesului, acesta fiind și motivul care a dus la refuzul judecătorului de a se retrage.
Argumentul Guvernului nu a fost acceptat de către Curte. Curtea a precizat că potrivit legislației spaniole un judecător este obligat să se retragă dacă există anumite motive, fără a aștepta să i se solicite retragerea pentru incompatibilitate. Legat de lipsa de imparțialitate, Curtea a precizat că judecătorul obținuse venituri considerabile de la Universitate, din activitatea didactică, iar faptul că Universitatea era parte în proces ridica în mod obiectiv dubii privind imparțialitatea. Astfel, în acest caz cererea aplicantul a fost considerată rezonabilă.
În decursul anilor, Curtea a conturat ,,criterii” pentru a determina independența și imparțialitatea instațelor.
În ceea ce privește independența instanțelor față de puetrea legislativă și executivă, Curtea se ghidează după următoarele ,,criterii”: ,,modalitatea de desemnare și durata mandatului membrilor instanței; existența unei protecții față de intervențiile exterioare din partea executivului sau al părților; existența aparențelor de independență.”
,,Criteriile” Curții referitoare la imparțialitatea instanței sunt analizate atât din punct de vedere obictiv dar și subiectiv. Din punct de vedere subiectiv, ,,imparțialitatea instanței este analizată până la proba contrarie”, iar din punct de vedere obiectiv Curtea poate să cerceteze dacă există ,,suficiente garanții care să excludă orice bănuială parțială. Curtea se poate folosi în aprecierea sa chiar și de aparențe.”
Și la nivel internațional au fost enunțate mai multe principii cu privire la independența justiției, astfel:
Principiile de Bază ale ONU cu privire la Independența Justiției stipulează că:
1. Independența justiției trebuie garantată de către stat și consacrată prin Constituție sau prin legile naționale. Este de datoria tuturor guvernelor și a celorlalte instituții să respecte independența justiției.
6. Principiul independenței justiției dă dreptul magistrațilorși îi obligă pe aceștia să se asigure că procedurile judiciare se desfășoară în mod echitabil și cu respectarea drepturilor părților.
În Carta europeană privind statutul judecătorilor, Articolul 1, Principii generale, se stipulează că:
1.1. Statutul judecătorilor urmărește să asigure competența, independența și imparțialitatea la care orice persoană se așteaptă în mod legitim din partea instanțelor de judecată și a fiecărui judecător căruia îi este încredințată apărarea drepturilor sale. Acesta exclude orice dispoziție sau procedură care ar putea periclita încrederea într-o astfel de competență, independență sau imparțialitate.
În lumina celor precizate în acest articol, putem concluziona că independența justiției și imparțialitatea judecătorilor reprezintă o garanție funadamentală a unui proces echitabil. Desi există unele diferențe între sistemele judiciare din Uniunea Europeană, principiile sunt aceleași.
Totodată, principiul egalității armelor este considerat a fi unul din elementele fundamentale ale unui proces echitabil, fapt reiterat de nenumărate ori în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Bibliografie
Thomassen W., Everyone has the right to a fair trial, Hague Yearbook of international law, Volume 21, Martinus Nijhoff Publishers, 2008
Harris, O Boyle & Warbrick, Law of the European Convention of Human Rights, Third Edition, Oxford University Press, 2014
Pătrulea Vasile, Proces Echitabil – Jurisprudența Comentată a Curții Europene de Justiție, IRDO, 2007
Hatneanu Diana Olivia, Cojocaru-Stancesu Raluca, Cum să formulăm o cerere la CEDO, editura Hamagiu, 2009, p.31
www.europarl.europa.eu (Parlamentul european)
www.echr.coe.int ( Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
www.un.org (Organizația Națiunilor Unite)
sursa foto: diez.md